*Caru' cu…… *

martie 14, 2008

saptamanile trecute o prietena foarte buna stabilita de ceva vreme in SUA a venit in tara. printre altele si-a dorit foarte mult sa revada unul din locurile de baut bere traditionale ale bucurestilor. relativ recent (post renovare) devenit local cu pretentii in bucuresti, unul din locurile de pelerinaj pentru turisti (aceea care sunt) si expati.

ca un om prevazator ce ma aflu si cu intentia declarata de a ma asigura ca dorinta prietenei se va implini, ma hotarasc sa fac o rezervare. sun. mi se raspunde - politicos, dar suspect de rapid - ca nu mai sunt locuri libere pentru seara in cauza. never mind, we do not quit so easy, ohh no! prin urmare la insistenta si inspiratia (?!) prietenei, mergem totusi “la plesneala”. Ajungem, asteptam putin sa se verifice daca se gaseste sau nu loc si…soarta ne mai da un semnal: ”nu avem locuri la mese”! din nou we do not quit si…iata-ne instalate frumos la barul amplasat in centrul localului.

Toate bune si frumoase, amica multumita si vesela, berea in halba si vorba in gat! La un moment dat, cand discutia se animase si planurile pt zilele ce urmau prindeau din ce in ce mai mult contur, din seninul etajului (sunt mese la etaj, de o parte si de alta a barului) se prabuseste cu zgomot indesat - zbaangg - la nici 20 de cm de capul ei o … scrumiera! si nu una oarecare, ci o piesa masiva din metal! cum spuneam, zgomotul a fost unul pe masura, caci obiectul (identificat in cele din urma) era destul de mare, iar inaltimea de la care a cazut la randu-i considerabila. gravitatia si legile fizicii si-au spus cuvantul, impactul cu solul fiind unul puternic si hotarat.

spre binele ei, amica n-a avut cum sa se observe-n direct, fiind privata de ceea ce putem numi ”live”-ul scenei. placerea mi-a fost rezervata mie si celorlalti oameni din jur si, pe onoarea mea va spun, am simtit cum mi se duce tot sangele-n picioare instantaneu. probabil ca m-am albit la fata pen’ca primul lucru care mi-a venit in minte a fost ce s-ar fi intamplat daca directia de cadere era cu cativa cm mai la stanga.

accident stupid o sa spuneti. sigur ca da. n-am auzit pana acum de nimeni care sa fi murit intr-un restaurant ucis de o scrumiera cazuta de la etajul acestuia. mi se pare un scenariu demn de Garcia Marquez sau de recent oscarizatii frati Cohen!

prin urmare, da, avem de-a face cu un accident. da’, poti sa treci pe langa el ca si cum nu s-ar fi intamplat? sau poti/trebuie sa faci din el o “speta” si sa-l “promovezi” ca atare? nu stiu cum a ajuns scrumiera in cauza sa faca respectivul salt - in momentul in care am ridicat privirea, la masa de la care cazuse nu se mai vedea nimeni. sunt absolut convinsa ca nu a fost un gest intentionat , dar la fel de convinsa sunt ca daca actiunea se petrecea in State, adica in tara al carei cetatean este prietena mea, localul avea sanse extrem de mari sa fie dat in judecata pe o suma foarte frumoasa. in Romania…?

dincolo de absurdul istoriei, de eventualitatea unui accident de-o stupiditate rara - ce m-a deranjat cel mai mult in povestea asta e faptul ca nimeni din personalul restaurantului nu s-a deranjat sa schiteze o scuza, sa se arate interesat de soarta persoanei “agresate”, sa intrebe daca e totul in regula, daca are nevoie de ceva etc. nici macar formal. ar fi contat enorm si probabil randurile de fata n-ar mai fi fost scrise. sau si mai bine, ar fi fost scrise la o maniera admirativa. si chiar mi-ar fi placut sa fiu in situatia asta………

din pacate, daca oamenii din jur ramasesera cu gura cascata ca si mine, evenimentul deschizand subiect de discutie la cele cateva mese din jurul nostru, cei din “dotarea” localului s-au facut ca ploua. indiferenta big time, king size sau cum vreti sa-i mai spuneti! unii din ei pareau chiar (prosteste) amuzati……

si-aici e si morala cazului! de prea multe ori om simplu fiind in Romania, traiesti cu sentimentul ca ceri prea mult sau ca esti obsedat de perfectiune cand de fapt ceea ce vrei sunt lucruri simple, marunte, de bun simt! asa cum avem pretentii de fitze cand ne “selectam” clientii, haideti s-avem si standarde de bun simt in care acestia sa se poata regasi.

in rest, fereste-ne doamne de … scrumiere, ca de restul avem singuri grija!