„Motanul încălţat“ - clarificări ideologice

Prima operă pe care am văzut-o în viaţa mea a fost „Motanul încălţat“, compusă şi dirijată la Opera din Bucureşti de autor – Cornel Trăilescu. Timp de peste 40 de ani avea să rămînă şi singura operă la care am fost spectator... Cum, de ce m-am încăpăţînat să nu mai văd vreun alt spectacol de operă în România nu vreau să detaliez acum. Cert este că după 40-45 de ani am revăzut „Motanul încălţat“ tot la Opera din Bucureşti şi dirijată de acelaşi Cornel Trăilescu...
Am fost acum atent la două lucruri: în primul rînd la receptarea unui asemenea spectacol (complex pentru o fetiţă de 4 ani, strănepoţela mea Carina, de dragul căreia am şi avut ideea revenirii la Opera bucureşteană). Din acest punct de vedere pot să spun cu mîna pe inimă că spectacolul a fost un succes! Carina a urmărit atentă, fără să se plictisească, întreg spectacolul şi a aplaudat entuziastă la sfîrşit (mai ales că în scenă intraseră, pentru final, Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie şi Capra-cu-trei-iezi, preferatele ei...)
Al doilea lucru la care am fost atent n-are nici o legătură cu Carina, după cum n-are nici o legătură cu muzica operei „Motanul încălţat“. Are însă legătură cu libretul „Motanului încălţat“...
Mă uit la sfîrşitul spectacolului în program. Libretul e scris de Tudor Muşatescu şi Nina Stoiceva, după basmul „Le Chat botté“ de Charles Perrault. De unde senzaţia de „vremuri apuse“ pe care am resimţit-o de cîteva ori acum, la revedere? Într-unul din tablouri cei patru slujitori care l-au salvat pe Cotoşman sînt aruncaţi în turn, unde mai era închis un Rob. Cotoşman îl indeamnă pe Rob să-şi rupă lanţurile ca să se poată numi... OM! Aha, frumoasă întoarcere din condei: rob cu rob să ne unim, azi nu sînteţi nimic în lume, luptaţi ca totul noi să fim... Trec cu vederea că în rolul „marilor dascăli ai omenirii“ apare... Motanul Cotoşman!!
Dar mai e şi finalul operei, unde Cotoşman devine mîna dreaptă a împăratului. De fapt, după succesele sale fulgerătoare, Motanul încălţat îşi ia... botul la purtare şi distribuie celor de pe scenă tot felul de roluri. Sieşi îşi atribuie titlul de mare dregător. „Şi eu? Cu mine ce-o să se întîmple?“ întreabă decrepitul împărat. „O să te păstrăm ca personaj de basm: copiii au nevoie şi de împăraţi.“ îi răspunde Motanul (botté, desigur).
...heei, va să zică aşa: împăraţii sînt toleraţi ca personaje de basm pentru că de ei au nevoie copiii... Nu mai întreb „da′ de ce?“ – mă gîndesc la felul în care, prin acest procedeu, „Motanul încălţat“ a trecut de cenzură...

