¤ Observator // Jan 27th 2007 at 12:00 am ¤

Pînă la urmă

Fără urmă de ironie mă pomenesc gîndindu-mă că, din cînd în cînd, titlul acestui blog – „am un blog. ce fac cu el?“ - e teribil de inspirat... Întrebarea e veche de cînd... blogul, so to speak. Neliniştea bloggerilor de pretutindeni chiar asta este: „am un blog. ce fac cu el?“ Asta nu înseamnă neapărat cine mă citeşte ? (deşi, să admitem, e destul de mult şi asta). Cînd (greu) te hotărăşti să ieşi „în public“ cu ceea ce crezi că te reprezintă şi n-ai feed-back de la publicul pe care contezi, poţi să te întrebi „am un blog. ce fac cu el?“ Sigur, poţi să pretinzi că, de fapt, ţii un jurnal şi n-ai nevoie de nici un feed-back pentru că practici o formă mai sofisticată de introspecţie... Ei, asta cu introspecţia „pe blog“ n-o cred dintr-un motiv foarte simplu: fiind el, blogul, prin natura sa, „public“ te autocenzurezi încă şi mai mult decît, să zicem, într-un jurnal.

...de ce m-am apucat să scriu despre asta? Uite că nu mai ştiu... Nu sînt prea vesel după accidentul care a făcut să se rupă cîteva din augustele mele oase... Şi să nu fie nimeni surprins că, aflîndu-mă într-o asemenea dispoziţie morbidă, voi comenta că... nu e mare lucru de comentat cu privire la „lucrurile simple care ne bucură“. I-a plăcut concertul, a mai simţit starea de plăcere şi a doua zi (ceea ce „în ziua de azi, nu e chiar un lucru simplu“) şi atunci, generoasă, bloggeriţa ne îndeamnă să nu pierdem nici noi, cititorii, „următoarele ocazii de gen“.

Păi, ce să zic?... Pe unele n-o să le pierdem, pe altele o să le pierdem „c-aşa e-n tenis!“ (mă uit acum cu un ochi şi la finala Turneului de tenis de la Melbourne să văd şi eu proprii sensibus cum evoluează „surpriza“ Tsonga...) La o asemenea temă a însemnărilor (am fost la un concert/teatru/film, am citit o carte etc.) aştepţi să ţi se spună şi de ce ţi-a plăcut, să mai fie „mister şi groază“ în relatare. N-a fost cazul aici. (Ba, ca să fiu exact, mister a fost pe la început în fraza „[...] aseara as fi fluierat in draci! - de placere si admirativ! cartonasul verde (cunoscatorii stiu de ce :)) a fost mereu la vedere, iar miungiuca rosie s-a odihnit constant in buzunar[...]“ – uite că nu mă dau cunoscător : habar n-am de ce ! Mă irită însă forma incorectă „miungiuca“ în loc de „mingiuca“ chiar dacă e vorba de un lapsus calami sau de – cine ştie ? – vreo formă regională de la Breaza (sic !) sau de aiurea...)

Aşa stînd lucrurile ce să comentez ca să am pretenţia (subînţeleasă) că va rămîne ceva ?... Nu, chiar n-am asemenea închipuiri ştiut fiind că dacă blogurile abia dacă se citesc, comentariile acestor bloguri nici atît ! Cine ştie, poate nu mai am eu prospeţimea de a declara, proaspăt ca un trandafir roşu, că „îmi place acest climat – blogul – pentru că, datorită relaţiei directe, echilibrează dialogul“ !!! Da, da, exact acestea au fost cuvintele lui Ion Iliescu...