* usa povatzuitoare *

September 24th, 2007

experienta si bunul simt dobandit prin educatie m-au invatat ca atunci cand doi se cearta, chiar daca simpatiile se distribuie diferit, trebuie sa-ncerci sa privesti din ambele perspective. e greu, asta e sigur! tendinta umana, instinctiva este sa-i tii partea celui care-ti e mai simpatic. masurile difera intotdeauna. ai mei au avut insa prostul obicei sa ne-nvete ca trebuie sa ii dai si celuilalt dreptul la a se exprima. in prima copilarie pricepeam greu asta, STIAM ca eu am dreptate si basta! credeam sincer si cu tarie ca nu poate fi altfel decat stiam EU ca ESTE! pana cand cineva mai destept decat mine mi-a arat o “smecherie” pe cat de simpla, pe atat de convingatoare mintii mele de copil (deschis experientelor, ce-i drept). m-a pus sa ma uit la o usa. intai dintr-o parte a ei. m-a intrebat ce vad. am enumerat scolareste, constiincios si complet ceea ce vedeam. m-a asezat apoi de cealalta parte a usii. exercitiul s-a reluat. din nou am enumerat scolareste, constiincios si complet ce vedeam in fata ochilor. m-a luat apoi deoparte si mi-a zis:”de fiecare data te-am rugat sa te uiti la usa. de fiecare data, uitandu-te la acelasi obiect, ai vazut lucruri diferite. daca nu ai fi schimbat pozitia, ai fi vazut in continuare acelasi lucru si ai fi privit cu neincredere pe oricine ti-ar fi spus altceva. acum intelegi?” adult fiind, nu mi-a iesit intotdeauna exercitiul. recunosc ca de multe ori impulsivitatea imi intuneca ratiunea si logica se rupe in fata afectului. dar … ma straduiesc!

de atunci am ramas cu o simpatie pentru usi in particular si pentru spatiile de trecere in general. imi amintesc mereu de faptul ca - de la ignoranta la deschidere, cunoastere e un singur pas! chiar mai putin, o rotatie de 180 de grade :-) !

tot de atunci imi place sa pozez spatii de trecere: ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile si imi dau mereu senzatia ca am inteles ceva in plus.

ce mi-a venit tocmai acum cu povestea asta? simplu: disputa dintre Hagi si Becali mi-a umbrit si mie, ca majoritatii romanilor, mintea si m-a adus in pragul unei furii neputincioase! ar putea oare sa-i explice cineva dnului gigi “povestea usii”? si daca da, ar avea vreun rost? ma stramb scarbita si-mi spun singura ca nu! omu’ e incapabil de vreo evolutie care ii cere sa admita ca magnificul “care este el” s-ar putea insela. omu’ invoca la nesfarsit (ca si cum ar stii ca nu e capabil de asta. de fapt, chiar stie si il enerveaza propria nepuntinta) comunicarea in conditiile in care traduce conceptul prin dictat personal! in viziune becaliana, comunicare insemna: eu va spun ce si cum, voi aplicati! cureaua de transmisie e unidirectional intinsa la maxim. inutil sa ne miram ca se rupe in urmatoarele 5 min! so what?! are bani, face ce vrea cu ei, nu!!?? aici ne-a prins din pacate! rationamentul e curat. dar la urma urmei (si-aici l-am prins noi :-) ), nu ne obliga nimeni sa-l ascultam, necum sa-i dam dreptate. aleluia!