* Tara lui “nr. 1” *

June 7th, 2007

Sunt un fan al mersului pe jos. Imi place, aproape ca-l consider un sport al .. mintii. Ma bucur de momentele astea – matinale sau vesperale, niciodata in mijlocul zilei – cand scormonesc linistita in balastul gandurilor eliberate de claustrofobia spatiului inchis.Ma joc in spatiile ultrapopulate gasind fiecarei figuri din preajma un corespondent in lumea personajelor din carti sau piese de teatru. Imi plac clasicii, asa ca am lumea plina de personajele lu’ Caragiale, Cehov, Shakespeare, Dostoievski sau Tolstoi. Nici nu stiti cat de relaxant e! Intri intr-un soi de betie, ii simti ca pe creatiile tale - esti regizor, casting people, dzeu, toate laolalta. N-are cum sa nu-ti placa! Am insa si prostul obicei de a observa si trage cu urechea la gandurile - “transparente” sau nu – altora! Ma trezesc la realitate cand aud scartait de roti, acceleratii calcate in dusmanie, demarari in tromba. Tot la realitate imi revin si cand aflu – a cata oara - ca “sic” rimeaza cu “buric”. Deunazi, m-am trezit depasind gratie tempoului involuntar avantat, un cuplu tata = sub 30 ani, trening de fash, adidasi, geaca asortata – copil = baietel, cca 5 ani aflat in plina faza de initiere in ale intelepciunii de viata de catre alaturat numitul parinte. Poate nu i-as fi remarcat, dar la scurt timp dupa depasire aud in urma suflul tot mai sustinut si frecventa crescuta a pasilor. Apoi vocea tatalui: “hai puiu’ mai repede! Noua nu trebuie sa ne-o ia nimeni inainte, niciodata! Nici cand suntem cu masina, nici pe jos!” Na belea! M-am simtit dintr-o data vizata si am avut sentimentul unic – inaltator ca particip la o lectie de viata! Aparusem – providential – si dadusem posibilitatea tatalui sa-si exemplifice si justifice telul vietii in fata micului mostenitor! Mi se pare interesant si intru-n joc: ma las depasita si apoi astept slabiciunea concurentei si revin miseleste! Aud din nou: “Hai tati ca iar ne-a intrecut tanti si nu e-n regula!” Ambitios indemn! „Bravo!” zic in gand, nu m-am inselat!!! Nu te lasa romane! Pe noi nu ne-ntrece nimeni! Niciodata! Firesc as zice – “capra” si “dusmanii care trebuie sa moara” sunt demult arhetipate in genomul nostru de natie. Ok, imi zic din nou - suntem o tara de numere 1! Totul sau nimic! Mintea noastra nu poate suporta locul 2. Si ce-i rau in asta?! Nimic, dimpotriva chiar! Atat doar ca la constructie stam prost. Dar, nu-i nimic, se fac ei mari! Pana una-alta ma reconforteaza gandul ca sunt un om liber. Si asta va doresc si voua!