¤ Observator // Nov 5th 2007 at 10:20 pm ¤

e mult mai simplu de ce la Bucureşti e altfel decît aiurea…

Metroul bucureştean este cu adevărat o ctitorie a „iepocii“ lu’ to’arăşu… Dovadă că azi, la 17 ani de la răsturnarea odiosului şi sinistrei (cu „o“ şi „s“ mic! remember?), aproape că mergem pe aceleaşi trasee. Ce e aşa de greu de priceput de ce, de la început, la noi a fost „altfel“?… Fiindcă to’arăşu’ se visa autarhic şi construcţia metroului a purtat amprenta… originalităţii româneşti (de care ni se acrise încă din vremea aia, cînd, mai mult ca sigur, bloggeriţa noastră era micuţă…): totul trebuia FĂURIT (acesta era verbul preferat) în ţară. Ce vorbiţi dvs. acolo de promisiune publică? Păi tocmai asta nu s-a dorit! Dacă promiteai de la început că trenul o să vină, să zicem, peste 6 minute şi 30 de secunde şi el nu venea (primele rame de metrou, fabricate la Arad, din care destule sînt şi acum în circulaţie, făceau la început un zgomot înfiorător şi erai, oricum, bucuros că ajung în staţie!) ai fi observat imediat hibele vajnicei noastre industrii constructoare de maşini. Pe de altă parte, dacă ai fi cronometrat intervalul de timp pînă la sosirea în staţie a următorului tren pe acea direcţie şi trenul chiar s-ar fi ţinut de grafic ai fi putut, cine ştie?, să te nărăveşti, să doreşti că şi alte lucruri din societate să meargă… ceas, că, uite, „la metrou cum se poate“?

Şi-atunci „soluţia“, valabilă cum observaţi pînă în ziulica de azi (azi cînd, stiţi, noi sîntem în UE, avem şi o capitală europeană a culturii şi, în general, sîntem mai tari decît macaronarii aia care au inceput să ne persecute din invidie), soluţia, zic, a fost banal de simpla: va avea şi metroul bucureştean ceas electronic, numai că el va fi pus să măsoare altceva! Timpul scurs de la plecarea ultimului tren din staţie. Şi ca să nu-l măsoare aşa, de-a surda, după trecerea a 10 minute el va arăta din nou 00:00 pînă… o să apară vreodată vreun metrou în staţie!

(Încep să mă întreb dacă bloggeriţa oanamirila e bucureşteancă sau e numai aciuită prin părţile astea… Explicaţia asta, cu ceasul de la metrou, dacă n-o ştie, o intuieşte orice bucureştean care a prins şi timpurile „alea“. Cum să spun, nu e vorba neapărat de metrou: e un mod de gîndire… Că dvs. tinerii, acum, vreţi să-l socotiţi, învechit, depăşit, rezidual e altă poveste. Eu, Observatorul comentator al acestui blog, încerc să explic numai. Aşa cum şi începe postarea – „cineva destept sa-mi explice si mie, rogu-va, de ce la metroul bucurestean…“ etc. Mă rog, nu mă dau deştept. Poate doar amabil… :-) )

Bine scrieţi „boala neasumarii este una din patologiile extrem de bine structurate ale societatii noastre.“ Ca din carte! Dar ce-aveţi cu Metro Regia, ce-aveţi cu metrorexii? (ce-aveţi cu metroragia, ce-aveţi cu anorexii? – îmi venea sa zic playing on words — —) Tocmai cu cei care sînt salvarea noastra din nebunia totală a lucrărilor care paralizeaza restul circulaţiei? Admit însă că, pentru demonstraţia teoremei „culegem ce s-a semanat atata vreme… suntem o societate in care asumarea responsabilitatii doare…“ e un exemplu bun fin’că e la îndemîna oricui…

Acum… văzînd eu că oanamirila vorbeşte de „spanioli, italieni…ma rog, latini de-ai nostri“ vreau să-mi iau o măsură de precauţie în plus în zilele astea tulburi. Sînt cuman, domnişoară, sînt cuman. Cuman, nu „uman“… Nu vreau să am nimic de a face cu spaniolii, necum cu italienii dezlănţuiti… Or avea oamenii motivele lor să simtă că nu-i în regulă frăţia asta latină din care ieşi şi bătut, şi cu banii luaţi… Pe cînd aşa, cuman, pot înainta mîndru prin Evropa! Nu mă simt „vinovat dacă nu fac să se schimbe lucrurile“.

Sînt unic.